CLAUZE ŞI CONDIŢII GENERALE, 15 OCTOMBRIE 2013

 1. APLICABILITATE ŞI MODIFICĂRI

Prezentele clauze şi condiţii generale şi Clauzele şi condiţiile specifice (denumite în continuare împreună „Clauzele şi condiţiile generale şi specifice”), precum şi Politica privind drepturile de autor şi Politica privind confidenţialitatea se aplică tuturor contractelor între noi, în calitate de Furnizor (denumit în continuare „Furnizorul”, „noi”, „a/al/ale/ai noastră/nostru/noastre/noștri” – a se vedea Clauzele şi condiţiile specifice pentru datele noastre) şi dumneavoastră, în calitate de Cumpărător al Serviciilor pe care le furnizăm. „Serviciile” se referă la furnizarea de Conţinut mobil, şi anume conţinut destinat utilizării pe telefoanele mobile (de exemplu, aplicaţii, imagini de fundal, jocuri, sunete distractive şi tonuri reale) prin intermediul Serviciului de mesagerie scurtă (denumit în continuare „SMS”), prin intermediul Internetului (mobil), al acestui site web sau al unui site wap („Site-urile”) şi/sau prin orice altă metodă de livrare de conţinut mobil, cu excepţia cazului în care se convine altfel în scris.

Clauzele și condițiile generale și specifice, precum și Politica privind drepturile de autor și Politica privind confidențialitatea se aplică, de asemenea, utilizării Site-urilor.

UTILIZAREA site-urilor şi/sau ÎNREGISTRAREA PENTRU (UNUL DINTRE) SERVICII şi/sau ACCEPTAREA conţinutului mobil şi/sau A SERVICIILOR (UNUIA DINTRE SERVICII) CONSTITUIE ACCEPTAREA Clauzelor şi condiţiilor generale şi specifice, PRECUM ŞI A Politicii privind drepturile de autor şi a Politicii privind confidenţialitatea, IAR DUMNEAVOASTRĂ RECUNOAȘTEȚI ȘI CONFIRMAȚI CĂ LE-AȚI CITIT ȘI CĂ VĂ SUNT OPOZABILE.

Pentru anumite tipuri de Servicii și Conținut mobil, se pot aplica Clauze și condiții suplimentare, în plus față de Clauzele și condițiile generale și specifice, precum clauze și condiții pentru jocuri, reglementări şi orientări privind litigiile care vor fi făcute cunoscute în prealabil (denumite în continuare „Clauzele și condițiile suplimentare”).  ÎNREGISTRAREA PENTRU (UNUL DINTRE) SERVICII și/sau ACCEPTAREA Conținutului mobil și/sau A SERVICIILOR (A UNUIA DINTRE SERVICII) CONSTITUIE ACCEPTAREA ORICĂROR CLAUZE ȘI CONDIȚII SUPLIMENTARE APLICABILE, iar DUMNEAVOASTRĂ RECUNOAȘTEȚI ȘI CONFIRMAȚI CĂ LE-AȚI CITIT ȘI CĂ VĂ SUNT OPOZABILE

Dacă există contradicții între Clauzele și condițiile generale și specifice și Clauzele și condițiile suplimentare, cele din urmă vor prevala.

Furnizorul are în orice moment dreptul de a modifica sau de a completa Clauzele și condițiile generale și specifice. Prin urmare, ar trebui să consultați periodic aceste pagini.

2. DESCRIEREA SERVICIILOR

Prin intermediul Serviciilor, Furnizorul acordă Cumpărătorilor acces la o reţea de Conţinut mobil, inclusiv, dar fără a se limita la, ştiri sau informaţii, aplicaţii, jocuri, e-mail, servicii de chat, divertisment, horoscop, tonuri de apel, imagini de fundal, sunete amuzante, tonuri reale şi materiale video. Serviciile pot include, de asemenea, accesul la Conţinutul mobil și Serviciile unor terţi independenţi.

Accesul la Servicii poate fi asigurat prin punerea la dispoziţia dumneavoastră a unui Conţinut mobil descărcabil din categoria pentru care v-aţi înregistrat (de exemplu, prin furnizarea unei aplicaţii) sau prin acordarea permisiunii de a descărca Conţinutul mobil (de exemplu, prin furnizarea unui link wap-push sau a unui cod PIN pentru descărcarea conţinutului de pe Site-urile desemnate în acest scop ori prin acordarea accesului la Conţinutul mobil). Tarifele devin exigibile indiferent dacă descărcaţi sau nu Conţinutul mobil, considerentul pentru perceperea tarifelor constând exclusiv în oferirea dreptului de a descărca, primi şi/sau accesa Conţinutul mobil.

Clauzele şi condiţiile generale şi specifice, Politica privind drepturile de autor şi Politica privind confidenţialitatea, precum şi orice Clauze şi condiţii suplimentare se aplică, de asemenea, oricărei extinderi sau îmbunătăţiri a Serviciului (Serviciilor) curent(e). În orice moment, Furnizorul poate modifica sau suspenda, temporar sau permanent, Serviciul (Serviciile) [sau o parte a acestuia (acestora)]. Acceptaţi faptul că Furnizorul nu se face răspunzător faţă de niciun terţ sau faţă de dumneavoastră, în calitate de Utilizator, în cazul modificării, suspendării sau întreruperii Serviciului (Serviciilor).

3. ACCESUL LA SERVICII, DISPONIBILITATEA ŞI RESTRICŢIILE DE VÂRSTĂ; RESPONSABILITĂŢILE DUMNEAVOASTRĂ

Pentru a putea utiliza Serviciul (Serviciile), trebuie:

Serviciul (Serviciile) este (sunt) furnizat(e) „ca atare” şi „după cum sunt disponibile” în momentul utilizării sau consumului.

Pentru a putea utiliza Serviciile:

ESTE POSIBIL SĂ FIE NEVOIE SĂ PLĂTIŢI UN COST SUPLIMENTAR PENTRU A AVEA ACCES LA O REŢEA DE COMUNICAŢII MOBILE, O CONEXIUNE LA INTERNET FUNCŢIONALĂ SAU PENTRU A CREA SETĂRILE ADECVATE CARE SĂ VĂ PERMITĂ SĂ UTILIZAŢI SERVICIILE.

Furnizorul nu îşi asumă nicio răspundere şi nu oferă nicio garanţie în cazul în care nu puteţi utiliza (pe deplin) Serviciile şi/sau Conţinutul mobil, nu primiţi mesaje (SMS) de la noi sau nu le primiţi în timp util, dacă acest lucru este urmarea neconformității dumneavoastră cu prevederile prezentului articol 3 sau a ştergerii de către dumneavoastră ori a omisiunii de a salva Conţinutul mobil sau mesajele (SMS) pe care le primiţi de la noi (în timp util) ori ca urmare a faptului că nu mai aveţi spaţiu în căsuţa de mesaje (SMS) sau în dispozitivul de memorie.

Dumneavoastră aveți responsabilitatea de a vă asigura că echipamentul şi/sau software-ul dumneavoastră nu întrerupe sau blochează Serviciile Furnizorului. Echipamentul sau software-ul care cauzează perturbări va fi deconectat imediat de la Servicii şi, în astfel de cazuri, Furnizorul are dreptul de a anula sau suspenda Serviciile cu efect imediat. În cazul în care este necesară modificarea echipamentului sau software-ului dumneavoastră pentru o actualizare sau pentru Servicii, trebuie să operaţi modificarea pe propria cheltuială.

4. PLATA SERVICIILOR

Pentru a cumpăra Serviciile, trebuie să fiţi înregistrat ca titular de cont, iar pentru a utiliza Serviciile, veţi plăti o taxă în conformitate cu tarifele actuale ale Furnizorului prin intermediul facturii telefonice emise de operatorul de telefonie mobilă, dacă aveţi abonament, sau printr-o deducere din creditul dumneavoastră, dacă nu aveţi abonament.

Este posibil ca operatorul dumneavoastră de telefonie mobilă să vă perceapă costuri pentru trimiterea sau primirea mesajelor (SMS) sau a Conţinutului mobil către sau de la noi, în plus faţă de tarifele percepute de noi. Vă rugăm să verificaţi acest lucru cu operatorul de telefonie mobilă.

Atunci când vă înregistraţi pentru Serviciile noastre, veţi găsi informaţii cu privire la tarifele care trebuie să fie achitate Furnizorului şi frecvenţa trimiterii de Conţinut mobil.

Toate tarifele, inclusiv cele pentru abonamentele existente, pot fi modificate printr-o notificare din partea Furnizorului. Furnizorul vă va acorda un interval rezonabil pentru aceste modificări. În cazul în care nu acceptaţi noile tarife (care nu se vor aplica niciodată retroactiv), puteţi anula contractul cu noi, cu efect imediat.

În cazul facturării de către un terţ, condiţiile de plată ale acelui terţ vor fi aplicabile.

Veţi achita sau rambursa Furnizorului toate taxele naţionale şi locale sau de altă natură (cu excepţia impozitelor aplicate profitului net al Furnizorului), inclusiv, dar fără a se limita la, TVA, impozitul pe proprietate legat de ocupare şi impozitul pentru jocuri de noroc sau orice alte impozite percepute în locul acestora, care se bazează pe costurile datorate pentru utilizarea Serviciilor, indiferent dacă sunt percepute acum sau în viitor de către autorităţi internaţionale, europene, naţionale sau locale sau de către o altă instituţie sau instituţii cu autoritatea de a percepe taxe și impozite.

5. CODUL DE CONDUITĂ PENTRU UTILIZAREA SERVICIILOR

Acceptaţi să utilizaţi Serviciile în conformitate cu următorul cod de conduită:

  1. Veţi păstra toate informaţiile furnizate dumneavoastră prin intermediul Serviciului private şi confidenţiale şi nu veţi divulga aceste informaţii niciunei persoane fără permisiunea Furnizorului sau a persoanei care v-a furnizat informaţiile;
  2. Nu veţi utiliza Serviciile pentru a vă angaja în nicio formă de hărţuire sau de comportament ofensator, inclusiv, dar fără a se limita la, postarea de comunicări, fotografii sau înregistrări care conţin declaraţii defăimătoare, calomnioase, grosolane, abuzive sau scandaloase ori limbaj sau imagini cu caracter rasist, pornografic, obscen sau ofensator;
  3. Nu veţi utiliza Serviciile pentru a încălca drepturile la viaţă privată, drepturile de proprietate sau orice alte drepturi ale Furnizorului sau ale oricărei persoane;
  4. Nu veţi posta mesaje, fotografii sau înregistrări şi nu veţi utiliza Serviciile într-un mod care contravine, plagiază sau încalcă drepturile Furnizorului sau ale oricărui terţ, inclusiv, dar fără a se limita la, orice drepturi de autor, dreptul la viaţă privată sau alte drepturi personale sau de proprietate, sau care este fraudulos sau altfel ilegal ori care încalcă legea sau moralitatea publică;
  5. Nu veţi utiliza Serviciile pentru a promova organizaţii caritabile, pentru publicitate sau pentru bunuri ori servicii;
  6. Sub nicio formă, nu veţi posta sau transmite informaţii de contact prin intermediul informaţiilor postate în mod public, inclusiv, dar fără a se limita la, numere de telefon, adrese poştale, adrese de e-mail, site-uri web sau nume complete;
  7. Nu veţi reproduce, copia, vinde sau revinde, nici integral, nici parţial, Serviciile;
  8. Nu veţi utiliza Serviciile în scopuri comerciale;
  9. Nu veţi utiliza Serviciile pentru a trimite mesaje prin e-mail nesolicitate, inclusiv, dar fără a se limita la, publicitate comercială de masă sau anunţuri informative („Spam”). În plus, nu veţi utiliza Serviciile pentru a (a) trimite mesaje prin e-mail excesive şi/sau cu intenția de a hărțui sau deranja alte persoane, (b) continua să trimiteţi mesaje prin e-mail Furnizorului sau unui destinatar care a declarat că nu doreşte să primească astfel de mesaje, (c) trimite mesaje prin e-mail conţinând în titlu informații înşelătoare sau care induc în eroare, (d) trimite mesaje prin e-mail rău intenţionate, inclusiv, dar fără a se limita la, „mail bombing”, sau (e) trimite ori primi mesaje de e-mail într-un mod care încalcă clauzele de utilizare ale unui furnizor de servicii de internet;

Furnizorul îşi rezervă dreptul, la propria latitudine, de a vă suspenda sau anula abonamentul, şi/sau de a încheia relaţia cu dumneavoastră şi/sau de a vă interzice să utilizaţi Serviciile sau o parte a acestora, în prezent sau în viitor, fără a vă datora o compensaţie în acest sens.

6. OBLIGAŢIA DE ÎNREGISTRARE PENTRU SERVICII

Pentru a asigura utilizarea în siguranţă a Serviciilor, precum şi achitarea tarifelor aplicabile, dumneavoastră garantaţi că informaţiile cu caracter personal furnizate în formularul de înregistrare (denumite în continuare „Informaţiile înregistrate”) sunt corecte şi complete. În cazul în care Furnizorul, la propria discreţie, consideră că Informaţiile înregistrate sunt incorecte sau incomplete, acesta are dreptul de a vă suspenda sau anula abonamentul şi/sau de a încheia relaţia cu dumneavoastră şi/sau de a vă interzice să utilizaţi Serviciile sau o parte a acestora, în prezent sau în viitor, fără a vă datora o compensaţie în acest sens.

Sunteţi responsabil pentru păstrarea confidenţialităţii oricărei parole şi/sau a altor informaţii transmise dumneavoastră de către Furnizor şi sunteţi pe deplin răspunzător pentru toate acţiunile întreprinse cu utilizarea parolei dumneavoastră sau a respectivelor informaţii. Vă angajaţi să încheiaţi vizitarea Site-urilor la finalul fiecărei sesiuni (prin închiderea browserului dumneavoastră) şi să contactaţi Furnizorul dacă observaţi sau suspectaţi utilizarea neautorizată a parolei sau a contului dumneavoastră cu Furnizorul, sau dacă securitatea sau protecţia Informaţiilor înregistrate nu mai este garantată din orice alt motiv. Furnizorul vă poate oferi acces la anumite Servicii fără să fiţi înregistrat ca utilizator, cum ar fi înregistrarea pentru Servicii prin intermediul telefonului mobil. În fiecare dintre aceste cazuri, identificarea se bazează pe metoda de identificare considerată adecvată de noi, cum ar fi numărul dumneavoastră de telefon mobil.

7. CONCURSURI ŞI DISPONIBILITATEA PREMIILOR

Dacă în cadrul Serviciilor se pot câştiga premii, trebuie să fiţi înregistrat la Furnizor, în conformitate articolul 6 din prezentele Clauze şi condiţii generale, pentru a putea primi premiile câştigate. Clauzele şi condiţiile pentru jocuri sunt aplicabile şi pot fi consultate pe Site-uri. Informaţiile furnizate trebuie să fie corecte şi complete pentru a ridica premiul.

8. POLITICA PRIVIND CONFIDENŢIALITATEA ŞI PRELUCRAREA DATELOR

Furnizorul acordă o mare importanţă confidențialității utilizatorilor săi. Din acest motiv, am instituit o Politică privind confidenţialitatea separată, care este parte integrantă din Clauzele şi condiţiile generale şi specifice ale Furnizorului şi din Clauzele şi condiţiile suplimentare. Confirmaţi faptul că Furnizorul poate colecta şi prelucra „informaţii cu caracter personal”, „informaţii financiare” sau „informaţii demografice şi despre utilizator” („Informaţiile”) în legătură cu Serviciile. Este posibil să transmitem Informaţiile către operatorul de telefonie mobilă şi/sau furnizorul de servicii de gateway pentru colectarea tarifelor pe care le datoraţi, iar Informaţiile colectate de Furnizor pot fi stocate şi prelucrate în ţara în care Furnizorul sau reprezentanţii acestuia deţin anumite spații de lucru. Prin utilizarea Serviciilor, acceptaţi transferul acestor Informaţii în afara ţării dumneavoastră. Prin utilizarea Serviciilor Furnizorului, acceptaţi această Politică privind confidenţialitatea, Politica privind drepturile de autor şi Clauzele şi condiţiile generale şi specifice. În cazul în care nu le acceptaţi, nu ar trebui să utilizați Serviciile noastre. Ne rezervăm dreptul de a modifica, completa sau limita, în orice moment, prezenta Politică privind confidenţialitatea, Politica privind drepturile de autor şi Clauzele şi condiţiile generale şi specifice. Cu excepţia cazului în care se stabilește în mod explicit altfel, Clauzele şi condiţiile generale şi specifice, Politica privind drepturile de autor şi Politica privind confidenţialitatea se aplică tuturor aplicaţiilor existente şi noi cu care Serviciile curente sunt extinse sau îmbunătăţite. Prin urmare, vă recomandăm să consultați periodic aceste pagini.

9. DESPĂGUBIRE

Sunteți de acord să despăgubiţi, să apăraţi şi să exoneraţi de răspundere Furnizorul şi societăţile holding, membrii, filialele, societăţile afiliate, furnizorii de servicii, contractanţii, agenţii, reprezentanţii, licenţiatorii, managerii, directorii, administratorii, asociaţii şi angajaţii acestuia în legătură cu orice pretenţie, proces, acţiune, cerere sau altă procedură inițiată de către un terţ cauzată de, ca urmare a sau în legătură cu (i) utilizarea de către dumneavoastră a Serviciilor, a Conţinutului mobil, a Software-ului şi a Site-urilor, inclusiv, dar fără a se limita la, descărcarea de pe Site-uri şi/sau a Conţinutului mobil, (ii) încălcarea prezentelor Clauze şi condiţii generale şi specifice sau (iii) încălcarea oricărei legi, reglementări sau oricăror drepturi ale unui terţ. Veţi achita oricare şi toate costurile, pagubele şi cheltuielile, inclusiv, dar fără a se limita la, cheltuielile legale rezonabile suportate şi costurile percepute sau altfel suportate de Furnizor în legătură cu sau care decurg dintr-o astfel de pretenţie, proces, acţiune cerere sau altă procedură.

10. UTILIZAREA, STOCAREA, MONITORIZAREA ŞI ŞTERGEREA INFORMAŢIILOR

Ne rezervăm dreptul de a monitoriza toate mesajele publicitare, mesajele text, anunţurile şi mesajele publice pentru a garanta conformitatea acestora, în orice moment, cu orientările aplicabile. Deşi nu (suntem în măsură să) verificăm fiecare mesaj transmis de utilizatorii Serviciilor şi nu suntem responsabili pentru conţinutul acestor mesaje, ne rezervăm dreptul, dar nu suntem obligaţi să ştergem sau să mutăm conţinutul, inclusiv, dar fără a se limita la, profiluri, anunţuri publice şi mesaje (text), pe care, la latitudinea noastră, le considerăm contrare prezentelor Clauze şi condiţii generale şi specifice sau altor orientări aplicabile sau altfel inacceptabile. Sunteţi unicul responsabil pentru conţinutul profilurilor, anunţurilor publice şi mesajelor (text) pe care le stocaţi prin intermediul Serviciilor sau pe care le transmiteţi utilizatorilor Serviciilor. În cazul în care consideraţi că un mesaj publicitar, mesaj text sau un anunţ public de pe Site-uri vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să citiţi Politica privind drepturile de autor. Toate mesajele text pot fi selectate, iar conţinutul cu caracter explicit pornografic va fi şters. Utilizatorii cu o conduită necorespunzătoare vor fi eliminaţi de pe Site-uri. Furnizorul are dreptul să rezilieze/anuleze abonamentele şi/sau conturile care sunt inactive o perioadă îndelungată de timp. Acceptaţi faptul că Furnizorul nu se face răspunzător sau responsabil în cazul în care informaţiile furnizate sau transmise prin intermediul Serviciilor nu sunt salvate sau sunt şterse accidental.

11. ANULAREA ŞI REZILIEREA – FĂRĂ DREPT DE RETRAGERE, PERIOADĂ DE PROBĂ SAU TERMEN DE REFLECŢIE

În cazul Serviciilor nu se aplică niciun drept de retragere, nicio perioadă de probă şi niciun termen de reflecţie.

Furnizorul oferă utilizatorilor posibilitatea de a întrerupe Serviciile. Vă oferim informaţii în acest sens în Clauzele şi condiţiile specifice, pe paginile web ale Serviciilor, în cadrul Serviciilor şi/sau prin intermediul mesajelor noastre (SMS). Mesajul de înregistrare gratuită din partea Furnizorului (dacă este cazul) conţine, de asemenea, informaţii despre modul în care puteți anula Serviciile. Dacă Serviciile sunt furnizate prin SMS, acestea pot fi, în general, anulate prin trimiterea unui mesaj SMS cu textul STOP. Puteţi trimite acest mesaj la numărul prescurtat (codul scurt) pe care l-aţi utilizat pentru accesarea Serviciilor. De exemplu, puteţi trimite mesajul STOP la codul scurt aplicabil şi anularea va intra în vigoare imediat după primirea cererii de reziliere. Pentru detalii suplimentare, consultaţi Clauzele şi condițiile specifice şi/sau executați clic pe steagul ţării dumneavoastră. De asemenea, puteţi trimite un e-mail la adresa afişată pe Site-uri şi/sau prin intermediul Serviciilor sau puteţi apela numărul indicat în Clauzele şi condiţiile specifice. În acest caz, anularea va intra în vigoare în termen de 48 de ore de la primirea cererii de reziliere. Cu toate acestea, este posibil ca unele tarife să apară pe factura dumneavoastră de telefon mobil în luna următoare, deoarece operatorii de telefonie mobilă facturează retroactiv. Furnizorul, la latitudinea sa şi fără a vă notifica în prealabil, poate întrerupe sau anula dreptul dumneavoastră de a utiliza Serviciile, în orice moment, şi poate şterge sau elimina Informaţiile înregistrate în cadrul Serviciilor. Acceptaţi faptul că Furnizorul poate întrerupe relaţiile sale cu dumneavoastră, cu efect imediat, şi poate distruge sau dezactiva toate informaţiile înregistrate referitoare la această relaţie, precum şi listele sau fişierele pe care le conţine, cu efect imediat, şi/sau vă poate refuza dreptul de a mai accesa Serviciile.

12. TRANZACŢII CU AGENŢI DE PUBLICITATE ŞI/SAU SPONSORI

Este posibil să utilizăm agenţi de publicitate şi sponsori pentru a reduce costurile serviciilor noastre pentru dumneavoastră. Ca o condiţie pentru utilizarea Serviciilor noastre, acceptaţi faptul că putem afișa reclame şi alte promoţii pe Site-urile noastre şi/sau în cadrul Serviciilor noastre şi putem trimite reclame şi promoţii prin SMS sau prin alte mijloace în legătură cu Serviciile noastre. De asemenea, acceptaţi să nu încercaţi să blocaţi aceste reclame şi promoţii sau să le împiedicaţi în orice alt mod. UNELE ŢĂRI NU NE PERMIT SĂ VĂ TRIMITEM MESAJE PUBLICITARE FĂRĂ ACORDUL DUMNEAVOASTRĂ PREALABIL EXPLICIT. PRIN URMARE, ESTE POSIBIL CA CELE DE MAI SUS SĂ NU FIE VALABILE ÎN CAZUL DUMNEAVOASTRĂ. Afișarea de reclame sau promoţii pe Site-urile noastre nu constituie aprobarea Furnizorului cu privire la respectivul conţinut, produs, serviciu sau respectiva societate. Scopul nostru este acela de a garanta că reclamele şi promoţiile sunt adecvate pentru utilizatorii noştri. Aveţi dreptul, în orice moment, să ne solicitaţi să nu vă (mai) contactăm prin marketing direct. Furnizorul nu va fi parte la, sau în niciun fel responsabil pentru, nicio tranzacţie referitoare la produsele sau serviciile puse la dispoziţie de terţii menţionaţi anterior, sau pentru conţinutul sau informaţiile furnizate în legătură cu produsele sau serviciile unor terţi. Acceptaţi faptul că Furnizorul nu este răspunzător pentru pagubele, indiferent de natura acestora, care rezultă din aceste tranzacţii.

13. DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ ŞI INDUSTRIALĂ

Aveţi cunoştinţă şi acceptaţi că conținutul și software-ul şi utilizat în legătură cu Serviciile, denumit în continuare Software-ul, conţin informaţii confidenţiale care sunt protejate prin drepturi de proprietate intelectuală valabile şi aplicabile. Cu excepţia unor dispoziţii contrare, orice drept, titlu şi interes faţă de orice proprietate intelectuală, drepturi de proprietate sau alte drepturi legate de bunuri necorporale, care sunt utilizate, dezvoltate, care includ, sunt încorporate ori sunt practicate în legătură cu oricare dintre Servicii („Drepturile de proprietate intelectuală”) sunt deţinute de Furnizor sau de licenţiatorii acestuia, şi acceptaţi să nu emiteţi nicio pretenţie privind interesul sau proprietatea asupra unor astfel de Drepturi de proprietate intelectuală. Confirmaţi că niciun titlu asupra Drepturilor de proprietate intelectuală nu este transferat dumneavoastră şi că nu obţineţi niciun fel de drepturi, explicite sau implicite, asupra Serviciului, altele decât drepturile acordate în mod expres prin prezentele Clauze generale şi specifice. „Drepturi de proprietate intelectuală” înseamnă oricare şi toate drepturile prevăzute de legislaţia privind brevetele, dreptul de autor, legislaţia privind secretul comercial, legislaţia privind mărcile şi orice alte drepturi de proprietate, precum şi orice şi toate aplicaţiile, reînnoirile, prelungirile şi restabilirile acestora, în vigoare acum sau în viitor şi cu efect la nivel global. Confirmaţi că toate mărcile care apar în cadrul Software-ului şi pe Site-uri aparţin Furnizorului, sau proprietarilor respectivi ai mărcilor, şi sunt protejate de legislaţia internă şi internaţională privind mărcile şi drepturile de autor. Utilizarea oricăreia dintre mărcile care apar în cadrul Software-ului şi pe Site-uri fără acordul expres scris al Furnizorului sau al proprietarului mărcii, după caz, este strict interzisă. De asemenea, aveți cunoştinţă şi acceptaţi că datele din anunţurile publicitare de la agenţii de publicitate şi/sau sponsori sau informaţiile furnizate dumneavoastră prin intermediul Serviciilor fac obiectul drepturilor de autor, legislaţiei mărcilor comerciale, denumirilor de marcă, brevetelor sau altor drepturi de proprietate şi legi. Garantaţi că nu veţi modifica, închiria, lua sau da cu împrumut, arenda, vinde, distribui, crea sau genera conţinut sau produse derivate parţial sau integral din Servicii sau Software, exceptând cazul în care Furnizorul vă oferă acordul scris explicit pentru a face acest lucru. Furnizorul vă oferă prin prezenta, iar dumneavoastră acceptaţi o licenţă personală, limitată, netransferabilă, neexclusivă, revocabilă şi netransmisibilă şi permisiunea de a instala Software-ul şi de a descărca conţinutului, de a utiliza codul de lucru al Software-ului său pentru utilizarea Serviciului de pe un dispozitiv mobil compatibil destinat exclusiv utilizării în scop personal, necomercial şi de a utiliza Software-ul şi Site-urile numai în conformitate cu prezentele Clauze şi condiţii generale şi specifice, atât timp cât nu copiaţi, nu transformaţi și nu modificaţi niciun Software, niciun cod sursă sau conţinut, nu reproduceţi, nu modificaţi, nu efectuaţi, nu transferaţi, nu distribuiţi, nu vindeţi, nu revindeţi și nu creaţi un produs sau un conţinut derivat din acestea, nu aplicaţi metode de inginerie inversă sau asamblare inversă asupra acestora și nu încercați în alt mod să găsiţi un cod sursă (nici nu permiteţi unor terţi să facă acest lucru), nu utilizaţi și nu puneţi la dispoziţie Software-ul şi conţinutul, cu excepţia cazurilor prevăzute în mod expres în prezentele Clauze şi condiţii generale şi specifice şi cu condiţia să nu vindeţi niciun drept legat de conţinut, de Software şi de Drepturile de proprietate intelectuală, să nu le codificaţi, să nu eliberaţi licenţe secundare pentru acestea, să nu le grevaţi cu drepturi de garanție și să nu le transferați în alt mod. Garantaţi că nu veţi modifica conţinutul, Software-ul şi Drepturile de proprietate intelectuală în niciun fel și că nu veţi utiliza versiuni modificate ale Software-ului şi ale Drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv (dar fără limitare), pentru a obţine acces neautorizat la Serviciu. Garantaţi că, pentru a accesa Serviciile, veţi utiliza exclusiv interfaţa asigurată de Furnizor. Prin prezenta, Furnizorul vă oferă permisiunea de a face o singură copie a Informaţiilor pe echipamentul utilizat de dumneavoastră pentru a obţine accesul la Servicii şi de a folosi şi afişa copia Informaţiilor înregistrate realizată pe echipamentul respectiv în scopuri personale

14. EXCLUDEREA RĂSPUNDERII/FĂRĂ GARANŢIE

FURNIZORUL, ADMINISTRATORII, MANAGERII, ANGAJAŢII, FURNIZORII, REPREZENTANŢII ŞI AGENŢII ACESTUIA („PĂRŢILE FURNIZOARE”) NU ÎŞI ASUMĂ RĂSPUNDEREA PENTRU PAGUBELE REZULTATE DIN UTILIZAREA DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ A SERVICIILOR, A CONŢINUTULUI MOBIL, A SOFTWARE-ULUI ŞI SITE-URILOR. ÎNŢELEGEŢI ŞI ACCEPTAŢI ÎN MOD EXPLICIT CĂ:

  1. SERVICIILE, CONŢINUTUL, SOFTWARE-UL ŞI SITE-URILE SUNT FURNIZATE „CA ATARE” ŞI „DUPĂ CUM SUNT DISPONIBILE” ŞI NU IMPLICĂ ACORDAREA NICIUNEI GARANŢII. ÎN MĂSURA PERMISĂ DE LEGE, PĂRŢILE FURNIZOARE ÎN MOD EXPLICIT NU ÎŞI ASUMĂ RĂSPUNDEREA, FIE EXPLICITĂ, FIE IMPLICITĂ, PRIN LEGE SAU ÎN ALT MOD, ÎN CEEA CE PRIVEŞTE SERVICIILE, CONŢINUTUL, SOFTWARE-UL ŞI SITE-URILE, INCLUSIV, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA, GARANŢIA IMPLICITĂ A DREPTURILOR DE PROPRIETATE, DE VANDABILITATE, ADECVARE PENTRU UN ANUMIT SCOP ŞI NEÎNCĂLCARE A DREPTURILOR DE PROPRIETATE;
  2. PĂRŢILE FURNIZOARE NU ÎŞI ASUMĂ RĂSPUNDEREA ÎN CEEA CE PRIVEŞTE SIGURANŢA, FIABILITATEA, OPORTUNITATEA ŞI PERFORMANŢA SERVICIILOR, A CONŢINUTULUI MOBIL, A SOFTWARE-ULUI ŞI SITE-URILOR. PĂRŢILE FURNIZOARE NU GARANTEAZĂ CĂ SERVICIILE, CONŢINUTUL MOBIL, SOFTWARE-UL ŞI SITE-URILE VĂ VOR SATISFACE AŞTEPTĂRILE SAU CĂ SERVICIILE, FURNIZAREA CONŢINUTULUI, SOFTWARE-UL ŞI SITE-URILE VOR FI NEÎNTRERUPTE SAU FĂRĂ ERORI;
  3. NICIUN FEL DE RECOMANDĂRI SAU INFORMAŢII, ORALE SAU SCRISE, OBŢINUTE DE DUMNEAVOASTRĂ DE LA NOI SAU PRIN SERVICIILE NOASTRE NU VOR CONSTITUI O GARANŢIE NEFORMULATĂ ÎN MOD EXPRES ÎN PREZENTELE CLAUZE ŞI CONDIŢII. NU VĂ PUTEŢI BAZA PE NICIO ASTFEL DE INFORMAŢIE SAU RECOMANDARE; ÎNŢELEGEŢI ŞI ACCEPTAŢI SĂ DESCĂRCAŢI ŞI/SAU SĂ UTILIZAŢI SERVICIILE, CONŢINUTUL, SOFTWARE-UL ŞI SITE-URILE LA DISCREŢIA DUMNEAVOASTRĂ ŞI PE PROPRIUL RISC, FIIND UNICUL RESPONSABIL PENTRU ORICE DETERIORĂRI ALE SISTEMULUI DUMNEAVOASTRĂ INFORMATIC, TELEFONULUI MOBIL SAU PENTRU PIERDEREA DATELOR CA URMARE A DESCĂRCĂRII SAU UTILIZĂRII CONŢINUTULUI MOBIL, A ACESTUI SOFTWARE ŞI A SITE-URILOR;
  4. ÎN CEEA CE PRIVEŞTE SERVICIILE DE CHAT: SERVICIILE, INCLUSIV SERVICIUL SMS, SUNT DESTINATE EXCLUSIV SCOPURILOR DE DIVERTISMENT; IMAGINILE CU PERSOANE PREZENTATE LA TELEVIZOR, PE INTERNET ŞI/SAU PE TELEFOANELE MOBILE AU SCOP EXCLUSIV ILUSTRATIV. ACESTEA NU SUNT, DE FAPT, PERSOANELE CARE VĂ FURNIZEAZĂ SERVICIILE.

15. LIMITAREA RĂSPUNDERII

ÎN NICIUN CAZ, INCLUSIV ÎN CAZUL NEGLIJENȚEI, PĂRŢILE FURNIZOARE NU SUNT RĂSPUNZĂTOARE FAŢĂ DE DUMNEAVOASTRĂ SAU FAŢĂ DE UN TERŢ PENTRU NICIUN FEL DE PAGUBE, INCLUSIV, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA, PAGUBE DIRECTE, INDIRECTE, ACCIDENTALE, SPECIALE, EXEMPLARE, PUNITIVE, SUPLIMENTARE, RĂSPUNDERE JURIDICĂ SAU PIERDERI DE CONSECINȚĂ (INCLUSIV PAGUBE CAUZATE DE NEREALIZAREA VENITURILOR, ÎNTRERUPEREA ACTIVITĂŢII, PIERDEREA DE INFORMAŢII ŞI ALTELE ASEMENEA), CA URMARE A UTILIZĂRII, UTILIZĂRII ABUZIVE SAU INCAPACITĂŢII DUMNEAVOASTRĂ DE A UTILIZA SERVICIILE, CONŢINUTUL MOBIL, SOFTWARE-UL ŞI SITE-URILE, CHIAR ŞI ÎN CAZUL ÎN CARE REPREZENTANTUL AUTORIZAT AL FURNIZORULUI A FOST INFORMAT CU PRIVIRE LA POSIBILITATEA PRODUCERII UNOR ASTFEL DE PAGUBE (INCLUSIV PAGUBE SUFERITE DE TERŢI). UNELE ŢĂRI NU PERMIT LIMITAREA SAU EXCLUDEREA RĂSPUNDERII PENTRU PAGUBE DIRECTE, SUPLIMENTARE SAU PIERDERI DE CONSECINȚĂ, ASTFEL ÎNCÂT ESTE POSIBIL CA LIMITAREA SAU EXCLUDEREA DE MAI SUS SĂ NU FIE VALABILĂ ÎN CAZUL DUMNEAVOASTRĂ. ÎN NICIUN CAZ, RĂSPUNDEREA TOTALĂ A PĂRŢILOR FURNIZOARE FAŢĂ DE DUMNEAVOASTRĂ PENTRU TOATE PAGUBELE, PIERDERILE ŞI PRETENŢIILE LEGALE [CONTRACTUALE SAU PE MOTIVUL UNEI ACŢIUNI ILEGALE (INCLUSIV NEGLIJENŢĂ) SAU DE ALTĂ NATURĂ] NU VA DEPĂŞI SUMA PLĂTITĂ DE DUMNEAVOASTRĂ ÎN VEDEREA ÎNREGISTRĂRII PENTRU SERVICII, CONŢINUTUL MOBIL, SOFTWARE ŞI SITE-URI.

16. INFORMAŢII GENERALE

Prezentele Clauze şi Condiţii generale şi specifice înlocuiesc toate acordurile anterioare între dumneavoastră şi Furnizor. În cazul în care utilizaţi servicii, materiale sau software suplimentare de la terţi, se pot aplica în cazul dumneavoastră clauze şi condiţii generale suplimentare. Legislaţia naţională din ţara sau statul dumneavoastră de reşedinţă este aplicabilă relaţiei dintre dumneavoastră şi Furnizor, indiferent de dispoziţiile legislaţiei internaţionale aplicabile. Dumneavoastră şi Furnizorul renunţaţi la orice drept la un proces cu juri în ceea ce priveşte orice acţiune formulată în legătură cu prezentele Clauze şi condiţii generale şi specifice. Aplicarea Convenţiei ONU asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri este exclusă în mod expres. Litigiile vor fi deferite arbitrajului definitiv şi obligatoriu, în conformitate cu normele asociaţiei de arbitraj din ţara dumneavoastră. Orice omisiune a Furnizorului de a exercita sau invoca anumite drepturi sau prevederi stabilite în prezentele Clauze şi condiţii generale şi specifice nu constituie, în niciun caz, o renunţare la aceste drepturi sau prevederi. În cazul în care se constată că orice prevedere a prezentelor Clauze şi condiţii generale şi specifice este invalidă sau inaplicabilă de către o instanţă competentă sau un arbitru desemnat, această constatare nu va afecta în niciun fel valabilitatea sau aplicabilitatea vreunei alte prevederi din prezentele Condiţii generale şi specifice. Omisiunea noastră de a ne exercita drepturile acordate conform prezentelor Condiţii generale şi specifice în cazul apariţiei oricăror încălcări prevăzute în prezentul Contract nu constituie o renunţare la aceste drepturi în cazul reapariţiei unor astfel de încălcări. Titlurile secţiunilor care apar în prezentele Clauze şi condiţii generale şi specifice sunt introduse doar pentru ușurința lecturii şi nu definesc, nu limitează, nu interpretează și nu descriu în niciun fel obiectul sau întinderea acestor secţiuni şi nu afectează în niciun fel aceste secţiuni.

Serviciile sunt furnizate de: a se vedea Clauzele şi condiţiile specifice pentru ţara dumneavoastră.